Sari la conținut

7. Cum se dezvoltă boala?

Aș dori să vă povestesc un caz în care am descoperit principiul de dezvoltare a bolii. Am reușit să observ același lucru la toți pacienții care au urmat. Nu am găsit un alt tipar al procesului de apariție a bolii.

Cazul 5

O pacientă în vârstă de 30 de ani suferea de 14 zile de dureri de cap severe și persistente, care pur și simplu nu dispăreau, în ciuda administrării de analgezice. Medicul de familie i-a oferit tratament pentru aceste dureri de cap, însă nu a existat nicio ameliorare a durerii. Din această cauză, medicul de familie a trimis-o la mine pentru a exclude o infecție sinusală. Am examinat pacienta cu atenție, dar nu am identificat nimic care ar fi putut produce durerea. Deoarece femeia avea dureri puternice, m-am gândit la existența unei tumori sau a unei hemoragii cerebrale. Cu toate acestea, tomografia efectuată în aceeași zi a prezentat rezultate normale.

Durerea femeii a fost inițial inexplicabilă. Ea nu suferise nicio traumă la cap sau alt impact fizic. Să fi fost durerea ei doar o invenție a imaginației sale? Desigur, nu poți vedea durerea, dar o poți vizualiza la un RMN funcțional prin detectarea zonelor activate din creier. Știm că oamenii simt durere atunci când apar anumite tipare de activare.1 Durerea este percepută de spirit ca rezultat al unui semnal din cortexul cerebral generat de reacțiile chimice produse în sistemul limbic.

Cum ar trebui să procedez cu pacienta? Se plângea de o durere care nu putea fi imaginară, dar care putea fi produsă prin imaginație. Dacă există, durerea este reală din punct de vedere fiziologic. Pot confirma acest lucru din propria experiență. Când eram la facultatea de medicină, într-o dimineață am asistat la un curs despre cât de mult îți poate pune apendicita viața în pericol, iar în seara aceleiași zile am început să simt dureri în regiunea apendicelui. Temându-mă că aș putea muri, m-am dus de urgență la spital, unde am fost internat. După două zile de analize pentru a determina dacă aveam sau nu apendicită, mi-a fost extirpat apendicele pentru a fi în siguranță, dar s-a dovedit că nu era inflamat.

la Cazul 5

Deoarece nu exista o cauză fizică a durerii, singurul lucru care a rămas a fost să analizez partea spirituală. Am întrebat pacienta dacă în urmă cu două săptămâni nu cumva s-a întâmplat ceva care a afectat-o. Femeia a spus atunci: „Acum două săptămâni am aflat că prietenul meu m-a înșelat". Relația dura de un an de zile și ea renunțase la multe lucruri pentru a se muta la el de la o distanță foarte mare. Își lăsase în urmă membrii familiei pentru a locui împreună cu el, iar acum a aflat că prietenul îi fusese infidel.

Avem ancorată în spirit nevoia de fidelitate, iar infidelitatea vine în contra acestei nevoi. Întrucât suntem determinați de nevoile noastre, reacționăm automat la o anti-nevoie prin respingere. La fel a făcut și această femeie. Ceea ce m-a interesat, însă, a fost ce șir de gânduri a dus la durerea de cap. Așa că am întrebat-o ce gânduri a avut despre iubitul ei înainte de a afla vestea și care au fost gândurile ei după aceea. Înainte ea avea doar gânduri de iubire față de el. Gândurile de iubire sunt, în principiu, gânduri libere, adică satisfac nevoia noastră spirituală. Fiecare gând liber duce la decizii care declanșează un impuls electric către corp, provocând o emoție pozitivă în sistemul limbic. Aceasta este confirmarea fizică a faptului că impulsul electric a fost adecvat pentru corp și oferă spiritului informația să continue să gândească în acest mod. Gândirea iubitoare nu poate declanșa nicio tulburare și, prin urmare, nicio boală în organism.

Dar acum femeia primește vestea neplăcută despre infidelitatea iubitului ei. Această informație încalcă nevoia spiritului de fidelitate, sinceritate și dreptate. Pentru că bărbatul o înșală, nu numai că e neloial și nesincer, dar comite și o nedreptate. Cum reacționează femeia la această situație? Ea se simte dezamăgită, rănită și are și gânduri de răzbunare.

Aceste gânduri negative generează un impuls electric care, evident, dăunează organismului. Spiritul se încătușează prin gândurile nelibere pe care le are. Ori de câte ori spiritul se întemnițează, acesta ia decizii care nu sunt în concordanță cu nevoile corpului și care declanșează în creier un impuls electric negativ. Acest impuls greșit duce la deteriorarea creierului și a tuturor celorlalte organe conectate la el. În concluzie, gândurile negative și nelibere duc întotdeauna la un curent neadecvat trupului, aducând daune mai mult sau mai puțin grave pentru corp.2

În general, suferința omului apare atunci când cineva acționează într-un mod care nu corespunde nevoilor spiritului său. Astfel, spiritul se va împotrivi acestei anti-nevoi. Cu toate acestea, întrucât cealaltă persoană nu poate fi schimbată (de obicei), acest efort încătușează omul. Cu cât cineva se prinde mai mult în aceste gânduri nelibere, cu atât ele se înmulțesc și apar în spirit alte probleme nerezolvabile. Pacienta a fost prinsă în capcana unui gând care o chinuia de 14 zile: „Aș vrea să-mi păstrez prietenul dacă aș avea garanția că nu-mi va mai fi niciodată infidel". Acest lucru o pune într-o situație imposibilă, deoarece unde există garanția că iubitul ei va rămâne fidel în viitor? Ea e convinsă că nu există o astfel de garanție, dar totuși se agață de prietenul ei și l-ar forța să fie fidel dacă ar fi posibil. Această constrângere din spiritul ei duce la dureri de cap.

Acum se pune întrebarea cu privire la motivul relațiilor noastre. De ce intrăm în ele? Credința generală este că avem nevoie de semenii noștri pentru a ne satisface nevoile spirituale, iar acest lucru se aplică și în cazul acestei paciente. Ea crede că prietenul îi poate satisface nevoile de dragoste, loialitate și siguranță. De aceea l-a ales și trăiește cu el. Poate prietenul ei să îi satisfacă în vreun fel nevoile? Este realistă cererea ei? Permite legea naturii posibilitatea ca unul să bea, să mănânce sau să gândească pentru celălalt?

După cum am văzut de nenumărate ori, toți oamenii reacționează împotriva lor înșiși atunci când altcineva acționează contrar nevoilor lor spirituale. Se rănesc pe ei înșiși fără să vrea si fără să-și dea seama. Acesta este și cazul acestei paciente, ea se ia captivă și își produce singură dureri de cap, pentru că este convinsă că iubitul ei îi datorează fidelitate. Și eu am fost de acord cu ea până când mi-am dat seama că duhul ei îi face rău corpului prin această cerere și că legea naturii nu permite o astfel de gândire. Abia atunci când am privit „mai atent" la toată povestea aceasta mi-am dat seama de eroarea din gândirea mea.

În calitate de medic, presupun că nu ar trebui să facem ceea ce dăunează corpului. Dacă îi dau organismului un aliment greșit, acesta va reacționa negativ la el. Dacă organismul reacționează negativ la gândurile mele, atunci acestea nu pot fi corecte. Atunci trebuie să schimb aceste gânduri, la fel cum fac cu alimentele care dăunează corpului.

Care este eroarea de gândire pe care am reușit ulterior să o recunosc la toți pacienții care au urmat? Ea constă într-o autoamăgire inconștientă care nu este considerată o minciună. Și, întrucât este comună tuturor, fiecare se autodistruge atunci când persoanele cele mai apropiate nu fac ceea ce ar trebui sau când aceștia nu mai există. Această autoînșelare inconștientă mi-ar fi rămas necunoscută dacă nu aș fi luat ca reper boala și legea naturii.

  1. Kröner-Herwig, B. et al, (2011): Schmerzpsychotherapie: (ed. a 7-a) Springer, p. 6 ↩

  2. Gândurile produc impulsuri electrice, iar prin intermediul sistemului limbic acestea ajung în măduva osoasă, următorul punct din circuitul uman. Chiar și înțeleptul Solomon a scris că „un duh mâhnit usucă oasele" (Proverbe 17:22). El știa că toate bolile fizice provin din măduva osoasă. Aici se produce sângele, adică toți anticorpii și toate celulele de apărare. Tot ceea ce are loc în măduva osoasă se întâmplă la comanda spiritului. Activitatea măduvei osoase influențează funcționarea tuturor celorlalte organe din corp. Elementele materiale, cum ar fi aerul, apa și alimentele, nu intră în ciclul funcțional al ființei umane prin plămâni, stomac etc. decât în urma gândurilor. La baza ființei umane se află iubirea ca element spiritual, nu chimia. De la organe, informația se întoarce în sistemul limbic, apoi în cortexul cerebral și de acolo în spirit, completând astfel circuitul funcțional al ființei umane. ↩