19. Ce aduce viața nouă?

Deși fusesem întotdeauna un necredincios, acum eram în poziția de a crede. Faptul că toate nevoile mele spirituale au fost satisfăcute dintr-o dată, nu are o altă explicație decât că a fost lucrarea lui Dumnezeu. Ca și copil al Său, am început să explorez relația cu Dumnezeu și să trăiesc din ea. Astăzi declar ziua de 7 iunie 2003 ca fiind intrarea mea în viața nouă. A fost începutul primei morți, parțiale, a ego-ului meu, a erorii mele „Eu sunt Dumnezeu" și înlocuirea ei cu adevărul „Sunt un copil al lui Dumnezeu".

Din 7 iunie 2003, am învățat să pun în practică dragostea lui Dumnezeu la care acum am acces. Deși fiecare om are capacitatea de a iubi, iubirea ne lipsește, pentru că nu o putem produce noi înșine. La nivel fizic, cu toții putem înțelege cu ușurință că fiecare om are capacitatea de a respira, dar trebuie să obțină oxigenul dintr-o sursă exterioară. Același lucru este valabil și pentru nevoile spirituale, pentru care folosim termenul generic de iubire. Din conexiunea cu Dumnezeu pe care am stabilit-o acum, pot învăța să transmit dragostea lui Dumnezeu chiar și oamenilor care nu mi se par ușor de iubit. Acest lucru include, de asemenea, să nu mai aștept să fiu iubit de alții.

Această cale împreună cu Tatăl meu Ceresc este un proces eliberator. Însă ceea ce îl face dificil este existența erorii care mai este în mine. Rămășițele erorii trebuie mai întâi să iasă la iveală prin dificultăți, pentru ca apoi să pot înlocui cauza - autoînșelarea - cu adevărul despre mine însumi. Aceasta este lupta de credință a creștinului, deoarece fără a recunoaște unde mă amăgesc și unde trebuie să înlocuiesc minciuna cu adevărul, nu pot deveni complet liber.

În acest punct există o lipsă în înțelegerea convențională creștină a mântuirii. Din cauza ignoranței omului cu privire la funcțiile spiritului său, la autocontrol, la eroarea înnăscută, creștinii sunt în esență împărțiți în două grupuri. Această diviziune poate fi observată și în alte religii și ideologii. Superficial, ne place să denumim un grup „conservator" și celălalt „liberal". În cele din urmă, însă, nu contează la ce capăt al liniei te afli. Dacă ești la extrema dreaptă sau la extrema stângă sau chiar în centrul moderat, ești doar pe aceeași linie. Autoamăgirea care duce o persoană într-o direcție sau alta nu este recunoscută. Dar este tot aceeași autoînșelare în care fiecare își caută inconștient (și pentru unii, conștient) propriul interes.** Și atâta timp cât cineva crede că poate face ceva pentru sine, încalcă legea iubirii. Pentru că nicio ființă creată nu poate face nimic pentru ea însăși. Nici omul nu poate. Dar, în eroarea inimii sale, el este convins că face ceva pentru el însuși.

Isus a venit să omoare pe cruce falsa identitate „Eu sunt Dumnezeu" și să creeze o nouă ființă, o viață nouă care funcționează din nou în legea iubirii, o viață care este altruistă, așa cum este Dumnezeu și toată creația Sa.

M-am născut cu ideea „Eu sunt Dumnezeu". Tot ceea ce am făcut până la 7 iunie 2003 a venit din egoism. Am făcut totul pentru mine însumi și acest lucru este în afara legii. Deși în cei 39 de ani de dinainte făcusem și multe fapte bune în exterior, motivația era totuși greșită. A fost întotdeauna vorba despre mine, chiar dacă unele lucruri păreau a fi altruiste. Când am luat decizia pe data de 7 iunie 2003, a avut loc un schimb de vieți. Viața mea anterioară a mers pe cruce și am primit o viață nouă, viața lui Isus. Așa a început calea mea de a acționa din motivația iubirii.

Este important de înțeles: din eroare poate veni numai egoism; din adevăr poate veni numai dragoste. Legea naturii arată clar acest lucru. Luca 6:44-45 o descrie foarte simplu: „Orice pom se recunoaște după rodul său. Nu se strâng smochine din spini, nici nu se culeg struguri din mărăcini. Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui..."

Prin schimbul de pe cruce, am experimentat iertarea pentru acei 39 de ani. Iertarea poate avea loc doar dacă motivul păcatului, egoismul, este înlăturat în același timp. Aceasta este eroarea din inimă sau, așa cum o numește Isus, visteria rea a inimii. Prin urmare, iertarea poate fi obținută doar prin schimbarea vieții vechi cu viața nouă. Iertarea faptelor fără a înlătura motivul pentru care au fost săvârșite nu ar fi compatibilă cu dreptatea lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care în Vechiul Testament a fost folosit sistemul jertfelor, care arată clar acest lucru: numai prin schimbul de viață, din care vin faptele, există justificare și dreptate.

Schimbul de viață la care ne referim aici este un act spiritual, al credinței, și nu are loc inițial în realitatea fizică. Isus a creat viața nouă, ea este reală, dar va fi primită în mod exterior și vizibil de fiecare individ doar la revenirea Sa. Doar atunci vom fi complet transformați în realitatea noii vieți. Atunci vom fi de fapt o creatură nouă. Până atunci, trăim în credință în viața nouă și aceasta poate fi transferată în viața noastră doar prin credință.

Ce înseamnă în mod concret acest schimb de credință? Credința are nevoie de conținut, pentru că spiritul are nevoie de informații clare după care să se ghideze. Sunt necesare două atitudini interioare:

1. O conștiință curată în ceea ce privește trecutul. Trebuie să cred că nu am păcătuit niciodată sau că nu am făcut greșeli. Dacă am ucis în vechea viață, am fost infidel, am mințit sau am făcut orice alt rău, nu eu le-am făcut. Isus a preluat aceste lucruri. Viața veche nu mai este a mea, acum îi aparține lui Hristos și El o va judeca. Aceasta este iertarea din partea lui Dumnezeu. Dacă cineva încă mai are gânduri de vinovăție, atunci nu crede încă pe deplin în schimbul vieții. Atunci el încă își vede vechea viață ca fiind a lui și se agață de faptele din trecut ca și cum ar fi încă ale lui. Atunci nu a predat totul lui Hristos.

2. Nimeni nu mi-a făcut rău în trecut - este informația pe care trebuie să o accept și să o cred în interiorul meu, astfel încât să nu mă mai văd ca pe o victimă a celorlalți. Indiferent ceea ce am trăit și ceea ce mi-au făcut alții, prin schimbarea vieții nu mai este al meu și nu se mai aplică la mine în mod personal. Aceasta este iertarea din partea mea. Dacă cineva încă îmi datorează ceva, dacă eu cred că vreo persoană mi-a făcut rău în trecut, atunci nu sunt încă prin credință în viața nouă a lui Isus.

Schimbul vieții vechi cu viața nouă a lui Isus rezolvă toate problemele umane, care pot fi rezumate în două categorii: vina mea și vina altora. O persoană se consideră fie victimă a propriilor sale acțiuni, fie victimă a acțiunilor altora. Ambele sunt greșite, ambele provin din autoînșelare și îl determină pe om să fie propriul său dușman, autodistrugându-se.

Ziua de 7 iunie 2003 a trecut demult și am mers mai departe prin credință. Ceea ce a mai rămas din minciuna „Eu sunt Dumnezeu" trebuie eliminat zilnic pas cu pas. În fiecare zi mă examinez cu privire la ziua anterioară, să văd din ce sursă am trăit. De obicei, fac această examinare în natură, împreună cu Tatăl meu Ceresc, care trebuie să mă ajute să recunosc exact unde a fost autoînșelarea, astfel încât aceasta să poată fi înlocuită cu adevărul. Așadar, îmi analizez gândurile plecând de la acțiunile făcute, cercetând apoi motivația și pe baza acesteia descopăr dacă am acționat din minciună sau din adevăr. Trebuie să descopăr exact unde m-am înșelat, pentru a putea înlocui minciuna cu adevărul în acel punct. Trebuie să văd în mod conștient unde mă cred Dumnezeu. Trebuie să știu cum pot trăi o viață nouă, cunoscând faptul că sunt un copil al Celui Preaînalt. În calitate de copil al Lui, nu am nevoie de nimeni care să mă slujească, să îndeplinească ceva pentru mine sau să-mi satisfacă vreo nevoie. Pot să-mi îndeplinesc singur nevoile doar luând de la Dumnezeu iubirea și transmițând-o mai departe.

Următoarea ilustrație arată calea unei persoane care, în lupta credinței, trece din captivitatea minciunii la libertatea deplină a adevărului. Fiecare trebuie să parcurgă personal această cale, motiv pentru care am folosit fotografia mea. Sper ca într-o zi, în spiritul meu să am pe deplin, prin credință, viața nouă. Atunci niciun act al semenilor mei nu mă va mai putea face să-i oblig să facă binele. Vreau să fiu un astfel de copil al Tatălui meu ceresc, care îi iubește pe toți și nu mai folosește nicio formă de constrângere. Acesta este scopul eliberării.

În prezent mă aflu pe drum având această țintă, pe care nu mă străduiesc să o ating prin faptele mele, ci prin credință. Faptele mele sunt doar dovada exterioară a atitudinii mele interioare. Faptele mele bune pot proveni dintr-o motivație greșită, la fel ca și cele rele. De aceea, nu pot face acest lucru fără ajutorul Tatălui meu, care mă asistă prin Duhul Său cel Sfânt. Pas cu pas, mă încred din ce în ce mai puțin în oameni, până când, într-o zi, mă voi încrede complet în Dumnezeu. În această stare, nu mă mai amăgesc pe mine însumi și legea este scrisă în inima mea. Și toate acestea se întâmplă printr-un proces interior de credință și cooperare între mine și Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu controlează și nu forțează pe nimeni. Putem doar noi înșine să ne punem încrederea în Dumnezeu. Prin urmare, mântuirea este posibilă doar printr-o cooperare între Dumnezeu și om.

Pe scurt, există doar două identități din care se nasc gândurile, și anume fie minciuna „Eu sunt Dumnezeu", fie adevărul „Sunt un copil al lui Dumnezeu". Deoarece gândurile încep în mod subconștient, pot verifica din ce identitate provin doar atunci când devin conștiente. Prin urmare, pot recunoaște din gândurile mele conștiente dacă mă înșel sau nu. Și abia atunci am posibilitatea de a alege dacă continui să îmi \"alimentez\" gândurile cu această idee sau nu. Dacă recunosc că gândurile provin din autoamăgire, pot lua măsuri pentru a nu le mai gândi. Rădăcina nu este întotdeauna ușor de recunoscut, chiar dacă îmi dau deja seama că acele gânduri provin din minciună. Uneori îmi poate lua zile întregi să descopăr minciuna subconștientă specifică. Și numai atunci când am înlocuit-o cu adevărul sunt eliberat de problemă.

Așa că nu este o muncă ușoară în interiorul nostru, dar este o activitate eliberatoare. Nu vreau să rămân în eroarea mea, care îmi face viața dificilă, doar pentru că alții îmi fac ceva rău sau îmi refuză ceea ce este bun. Nu este vina mea că am moștenit eroarea, dar prin harul lui Dumnezeu pot face ceva pentru a mă asigura că această minciună nu mă mai chinuie.

Iată câteva exemple concrete de unde vin anumite gânduri:

Gândurile de constrângere - provin întotdeauna din minciuni. Gândurile de constrângere sunt întotdeauna greșite. Dacă vrei să forțezi pe cineva sau dacă ești supărat pe cineva, atunci greșești. Dacă te superi pe cineva, te autodistrugi. Dacă nu mai ești stăpân pe propriile gânduri și acționezi din impuls, atunci ești supus constrângerii. Fă un efort conștient pentru a-ți reaminti că greșești de îndată ce ai un gând obsesiv, indiferent cât de multă dreptate ai de fapt în acea problemă și indiferent cât de greșit a acționat cealaltă persoană. Constrângerea este întotdeauna rezultatul autoînșelării.

Gândurile de frică - sunt întotdeauna greșite. De îndată ce simți frică, trebuie să te întrebi: „Unde greșesc? Mă cred iar Dumnezeu?". Frica apare din încercarea de a evita ceva negativ care nu se află sub controlul sau gestionarea mea. Fiecare are propria sferă de acțiune definită pe care nu o poate depăși. Acest lucru este mai ușor de recunoscut la nivel fizic. Nimeni nu încearcă să treacă printr-un zid de beton, ci folosește ușa deschisă pentru a intra sau a ieși dintr-o cameră. În lumea fizică, încerci să rămâi în limitele pe care nu le poți depăși. Dar în eroarea spiritului nu-mi văd cadrul spiritual, așa că încerc imposibilul, și anume să controlez ceva ce nu pot controla. Acest lucru îl încercăm pentru viața mamei, a soțului, a copiilor și chiar pentru propria viață. Dar acest control nu se află în sfera posibilităților noastre. Așa că mai bine nici nu încercăm. Frica ne ajută să vedem eroarea și să căutăm rădăcina ei. Odată ce a fost găsită și înlocuită cu adevărul, frica dispare.

Presiunea - în organism este rezultatul autoamăgirii. Corpul reacționează imediat la un gând subconștient negativ, indicând eroarea. Ar trebui apoi să ne dăm seama de ceea ce a dat naștere gândului fals, astfel încât să nu-l mai nutrim, ci să gândim în schimb adevărul.

Gândurile de vinovăție - sunt foarte dăunătoare. Gândurile de vinovăție apar din concepția greșită că aș fi avut o alegere să nu greșesc atunci când am acționat greșit. Aceste gânduri apar deoarece consecințele acțiunii sunt negative și nu neapărat pentru că ne pare rău pentru ceea ce am făcut. Eroarea sugerează că am suferit o pierdere ca urmare a acțiunilor mele. Și, din moment ce suntem incapabili să pierdem, trebuie să ne acuzăm de acest lucru. Dacă sunt un dumnezeu, atunci pot, de asemenea, să mă condamn, atât pe mine, cât și pe alții. Gândurile de vinovăție nu pot apărea într-o ființă creată, deoarece ea nu poate pronunța judecăți asupra propriei persoane (sau asupra altora). De asemenea, nu poți suferi nicio pierdere personală dacă te consideri un copil al lui Dumnezeu.

Singurătatea - este o concluzie falsă. Cum aș putea să mă simt vreodată singur știind că sunt un copil al lui Dumnezeu? Gândurile: „Sunt singur!" sau „Sunt singur, pentru că toate rudele mele au murit sau locuiesc în altă parte" sau „Îmi cresc copilul singur" sau „Nu am pe nimeni care să mă ajute" nu pot fi adevărate. Aceste gânduri te fac să te simți rău și dăunează corpului. Gândurile de singurătate apar din concepția greșită că „am nevoie de ceilalți pentru mine". Corpul și spiritul ar trebui să ne ajute să nu mai credem aceste gânduri, pentru că nu sunt adevărate. Nu putem fi niciodată singuri, Dumnezeu este mereu prezent și de ce m-aș considera singur fiind conștient de prezența Sa?

Gândul că sunt respins - duce la autodistrugere. Ca și dumnezei, cerem închinare, și dacă nu ni se oferă acest lucru, nu putem accepta. Considerăm că este o pierdere personală atunci când ceilalți nu ne laudă, nu ne apreciază sau nu ne acceptă. Dar cine sunt eu să am această pretenție de la semenii mei?

Atunci când părinții își resping copiii, aceștia percep acest lucru ca pe o traumă majoră. Această percepție îi conduce pe copiii afectați pe o cale foarte dificilă, dureroasă, cu multe probleme și boli de-a lungul vieții lor. Fără harul lui Dumnezeu și fără conștientizarea adevărului că părinții mei și ceilalți oameni nu-mi datorează nimic, sunt condamnat să mă distrug pas cu pas. Prin urmare, ar trebui să cunoaștem adevărul despre noi înșine și să ne dăm seama că toate pretențiile noastre personale față de ceilalți sunt nejustificate. Numai adevărul ne poate împiedica să ne distrugem doar pentru că părinții noștri au făcut greșeli (uneori mari).

Gândurile de deznădejde - sunt greșite. Ele apar din concepția greșită că pot calcula viitorul. În calitate de dumnezeu, știu care va fi rezultatul unei situații. Dar știu eu cu adevărat acest lucru?

Gândul că nu există nicio cale de ieșire îi conduce pe mulți oameni la depresie și autodistrugere, chiar la sinucidere. Și atunci, luând aceste lucruri ca pe un ajutor, trebuie să devenim conștienți de faptul că tot ceea ce duce la autodistrugere, ceea ce declanșează o emoție negativă, cu siguranță nu poate corespunde adevărului. Chiar dacă nu putem vedea imediat unde ne înșelăm, ar trebui să încetăm să mai nutrim gândul că nu există nicio cale de ieșire. Tatăl nostru Ceresc ne poate ajuta în acest sens dacă Îi cerem ajutorul pentru a ne corecta. Dumnezeu nu poate gândi în locul meu, dar El îmi poate da indiciul potrivit care mă va elibera dacă îl accept.

Este de netăgăduit faptul că anumite circumstanțe ne determină să reacționăm negativ. În schimb, alte circumstanțe ne conduc la o reacție de bucurie. Așadar, cum știm dacă această bucurie și sentimentele de bine provin din adevăr sau dintr-o minciună? Cu siguranță, chiar și în rătăcirea inimii noastre, simțim întotdeauna bucurie atunci când considerăm ceva ca fiind un câștig personal. Această reacție nu dăunează corpului în acel moment. Numai atunci când pierdem acest câștig apar daune în corp.

Acest lucru înseamnă că nu putem fi siguri că suntem în adevăr atunci când avem emoții pozitive, deoarece tot ceea ce eroarea vede ca un câștig declanșează un impuls electric bun, care este adecvat pentru organism și, prin urmare, creează un sentiment plăcut. Cu toate acestea, dacă circumstanțele sunt rele și nu ne satisfac nevoile, iar noi ne simțim totuși bine, deoarece nu ne bazăm pe circumstanțe, ci pe Tatăl nostru ceresc, putem fi siguri că această reacție provine din adevăr.

Mântuitorul nostru, Isus Hristos, nu a avut nici măcar o singură reacție negativă în gândurile Sale în timpul circumstanțelor dificile din viața Sa, în timpul ostilității, al acuzațiilor false, al încercărilor de a-l ucide, al batjocurii, în timp ce era bătut și apoi pironit pe cruce. Astfel, El nu s-a împotrivit în interiorul Său răului care I se făcea, pentru că știa că făptașii o făceau Tatălui Său ceresc, care va judeca nedreptatea. În consecință, a avut întotdeauna emoții pozitive în timpul tuturor acestor situații dificile. Prin gândirea Lui, Isus nu s-a simțit niciodată rău. Mi-ar plăcea foarte mult un asemenea mod de gândire. Mă străduiesc să îl obțin și sper că și voi faceți la fel.

Cu toate acestea, adevărata noastră identitate dă naștere la anumite emoții negative, motiv pentru care uneori plângem. Vedem acest lucru și în viața lui Isus. Cum putem face distincția între ceea ce este cu adevărat negativ și ceea ce este negativ din minciună?

Și aici avem nevoie de un criteriu clar pentru a putea separa minciuna de adevăr. Întrucât reacțiile noastre încep în subconștient, ne putem orienta după efect dacă reacția provine din adevăr sau din eroare. Se aplică următoarea regulă: orice lucru care îmi ia controlul de sine vine din autoamăgire. Tot ceea ce este negativ și nu-mi ia controlul poate proveni din adevăr.

De asemenea, trebuie să-mi verific motivația: este vorba despre mine sau despre Tatăl meu Ceresc? Putem, de asemenea, să percepem și să simțim partea negativă a altruismului, dar este oare din compasiune adevărată pentru Dumnezeu, a cărui creație este distrusă? Cu toate acestea, dacă este vorba despre mine și cad în autocompătimire, atunci acest lucru este cu siguranță un rezultat al erorii, deoarece ne distruge. Diferența nu este întotdeauna ușor de recunoscut, dar cu timpul capeți experiență în cunoașterea de sine și poți distinge din ce în ce mai bine dacă te străduiești să obții ceva pentru tine, din eroare, sau pentru Tatăl Ceresc și creația Sa, din adevăr.

În realitate, putem accepta nedreptatea făcută, violența, luarea bunurilor noastre, a copiilor noștri etc. și să simțim compasiune față de cei care au făcut-o, așa cum a spus Mântuitorul nostru: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac". (Luca 23:34). Pentru a avea această atitudine este necesară atingerea perfecțiunii în adevăr. Eu cred în ea și vreau să o pot trăi într-o zi.

Cu o identitate corectă de copil al lui Dumnezeu, îmi pot schimba complet modul de gândire și în timp pot rezolva toate problemele. Cred că este bine că poți să aduci totul la un singur punct, și anume punctul de pornire al omului. Acesta este identitatea sa, punctul cel mai important din viața unei persoane.

În cele din urmă, totul se reduce la a înțelege acest punct și la a decide din convingere să renunți la viața veche cu identitate falsă și să o înlocuiești cu viața nouă, născută din Dumnezeu. Nimeni nu poate fi forțat în duhul său, ci fiecare poate dori să realizeze acest lucru doar în mod voluntar, prin credință. Și acesta este un lucru bun, deoarece Creatorul nostru ne-a creat pentru a ne guverna singuri.

Nu avem decât o singură alegere, și anume să părăsim vechea viață. Cu toate acestea, nu ar trebui să urmăm exemplul religiilor și ideologiilor care doresc să reformeze și să îmbunătățească vechea viață. Nu este o soluție să punem accentul pe aparențele exterioare, când problema se află în interiorul ființei umane. O persoană va accepta noua viață doar dacă este sătulă de chinul vieții vechi. Atunci când este convinsă că nu mai poate face nimic cu vechea viață. Avem nevoie de o viață nouă în adâncul ființei noastre, care poate fi obținută doar prin credință. Deoarece problema omului se află în interiorul său, ea nu poate fi rezolvată și remediată decât acolo. Schimbările exterioare sunt complet nepotrivite. A spăla o sticlă pe dinafară când murdăria se află în interior nu este înțelept, pentru că nu va curăța sticla.

Criza de la sfârșitului vremurilor, care sunt convins că a început deja, va împărți omenirea în două clase. Nu în bogați și săraci, nu în importanți sau nesemnificativi, pentru că această separare există deja. Omenirea va fi împărțită în oameni liberi și captivi. Conflictul din această lume se referă la libertate. Acolo unde se folosește constrângerea, unde conștiința individului nu este luată în serios, iubirea nu este prezentă. Biblia o spune foarte clar în 2 Corinteni 3:17: „Căci Domnul este Duhul; și unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia".

Mi-am propus să devin complet liber în interior și să trăiesc în spiritul lui Dumnezeu. Dacă tu însuți ai libertate, vei fi capabil să o oferi tuturor și nu vei încerca să restricționezi sau să tratezi cu superioritate pe cineva, nici să dictezi cuiva. Aceasta este o dovadă clară că ești în adevăr. Acolo unde există iubire, există libertate. Frica nu mai poate apărea acolo, ea fiind eradicată. Comportamentul unei astfel de persoane nu mai poate fi influențat de alți oameni. Indiferent de greutățile care îi apar în cale, el rămâne fidel principiului iubirii.

Vor veni necazuri și fiecare om va dovedi în mod vizibil ce este în interiorul său. Omul liber va dovedi acest lucru, făcând cu calm și încredere ceea ce crede că este corect conform conștiinței sale și nu ceea ce ar vrea cineva să îi impună. Cei care trăiesc în minciună vor combate la rândul lor constrângerea cu constrângere, forța cu forță, nedreptatea cu nedreptate, minciuna cu minciună și înșelăciunea cu înșelăciune. În acest fel, omul dovedește eroarea propriei sale inimi. Nu putem lupta împotriva constrângerii decât prin libertate. Nu putem învinge răul decât prin bine. Nu putem eradica minciuna decât prin adevăr.

În cele din urmă, cele două grupuri se vor diferenția foarte clar. Va deveni evident al cui copil spiritual este fiecare. În curând vom fi ajuns în punctul în care fiecare persoană va trebui să ia o decizie finală. Fiecărei persoane i se oferă încă posibilitatea de a alege între a deveni liber sau a rămâne prins în capcana vieții sale moarte înnăscute. Ce alegi astăzi?