Sari la conținut

5. Spiritul uman - suntem mai mult decât materie

Oamenii au o serie de abilități care nu pot fi explicate doar prin „chimie". Există ceva în oameni care merge dincolo de materie. Numai dacă identificăm această componentă putem răspunde la întrebarea inițială de unde vine boala. După cum a fost arătat, creierul în sine nu poate gândi independent, el fiind un element pur material. Creierul nu poate fi originea gândurilor. Deși el este absolut necesar pentru a gândi, el nu poate gândi în mod independent.

Dar care este atunci originea gândurilor? Tot ceea ce am putut găsi a fost că oamenii și animalele trebuie să aibă un spirit. Un spirit este invizibil și nu poate fi detectat fizic în mod direct, dar există totuși dovezi clare care îi confirmă existența.

Dovezi ale existenței unui spirit (imaterial):

1. Nevoile spirituale ale oamenilor și ale animalelor

Există o gamă întreagă de nevoi spirituale care pot fi observate atât la oameni, cât și la animale: libertate, siguranță, curiozitate sau cunoaștere și multe altele. Nevoile spirituale ale oamenilor le depășesc, fără îndoială, cu mult pe cele ale animalelor, de exemplu în ceea ce privește justiția, adevărul, responsabilitatea, moralitatea, aprecierea etc. Cu toate acestea, lista nevoilor spirituale umane nu o putem cuprinde, dar toate sunt de natură non-chimică; nu există o pastilă numită „libertate”.

Nevoile ca atare trebuie să fie solicitate de o entitate. În cazul în care această entitate nu există, nevoia este, de asemenea, lipsită de sens, deoarece nu este necesară. Există o entitate în om care cere nevoi spirituale, dar care este aceasta? Ce sau cine din om dorește libertatea? Oare celulele noastre cerebrale tânjesc după aceste nevoi spirituale? Sau inima, ficatul sau stomacul au nevoie de libertate sau armonie? Este posibil ca celulele creierului să aibă nevoie de înțelegere din partea altor oameni pentru a funcționa? Poate o celulă să protesteze și să se supere atunci când i se face o nedreptate față de ea însăși sau față de o altă persoană?

Este evident că aceste lucruri nu sunt posibile. Prin urmare, trebuie să existe ceva în oameni, dar și în animale, care să aibă nevoi spirituale. Trebuie să existe o entitate care poate distinge între adevăr și minciună, dreptate și nedreptate, siguranță și nesiguranță și care poate face diferența dintre un act de iubire și lipsa de bunătate. Oamenii sunt în mod evident capabili de acest lucru. De unde provine această capacitate? Nu avem altă explicație decât că ființele umane trebuie să fie mai mult decât materie. Deoarece cunoaștem termenul de entitate spirituală, care nu poate fi negat, este clar că există un spirit.

2. Dependența corpului de spirit

Corpul nostru, alcătuit din chimie, are nevoi fizice asemănătoare cu cele ale unei plante, pe care nu le poate satisface singur. La fel cum o plantă depinde de natură sau de oameni pentru a avea la dispoziție apa pe care să o poată absorbi, corpul nostru depinde și el de spirit pentru a-și satisface nevoile fizice. Prin urmare, corpul își semnalează nevoile prin foame și sete, prin frig și transpirație. În acest fel, corpul îi arată spiritului ce îi lipsește sau ce are în exces. Corpul nu își poate procura singur hrană și apă. Numai spiritul poate asigura corpului hrană, apă, oxigen etc. Corpul ia apoi aceste elemente și le folosește pentru a-și satisface nevoile, le procesează, dar nu le poate „procura" pentru el însuși. Spiritul este cel care controlează trupul, astfel încât ființa umană să se poată mișca, pentru a se duce la frigider sau la robinet.

Fără un spirit, corpul nu ar fi capabil să aibă grijă de el însuși. Acesta este motivul pentru care semnalul corpului se îndreaptă către spirit pentru a împlini ceea ce-i lipsește trupului. Foamea este emanată de la celule, dar o celulă nu poate simți foamea. Prin urmare, foamea nu este un semnal de la o celulă la alta, ci de la celule (materie) la spirit. Iar acesta din urmă poate mai apoi să satisfacă nevoia organismului sau să refuze să o facă. Acest lucru ne conduce la cea de-a treia dovadă a existenței unui spirit.

3. Nevoile spirituale primează nevoilor fizice

Dacă în viața unei persoane apare un conflict în care trebuie să se decidă între „iubire" (ca termen pentru nevoile spirituale) și viață, iubirea este mai importantă decât viața. Am observat de nenumărate ori această prioritizare a nevoilor. Există multe cupluri căsătorite în care ambii parteneri își doresc să moară înaintea celuilalt, pentru că nu vor să trăiască singuri. Un pacient în vârstă mi-a spus că este pregătit ca în caz că soția sa va muri înaintea lui, și el să moară imediat după ea. În cazul unui tânăr, a fost tragic când prietena lui a pus capăt relației. Pentru că nu a putut suporta situația, a luat arma tatălui său, a invitat-o pe fată la o plimbare și a împușcat-o, apoi s-a împușcat și pe el.

Am observat foarte clar că pacienții mei dau prioritate nevoilor lor spirituale în fața celor fizice. Vedem acest lucru și în viața de zi cu zi, când oamenii sacrifică mâncarea, somnul și odihna doar pentru a-și satisface dorințele spirituale. Putem observa acest lucru mai ales în rândul adolescenților, când spre exemplu la o petrecere nu se acordă prea multă atenție nevoilor fizice, pentru că satisfacerea nevoilor spirituale este mai importantă decât viața.

Mi-am întrebat deseori pacienții: „Ați fi mulțumit dacă ați trăi pur și simplu?". Nimeni nu răspunde că doar a trăi este suficient. Fiecare persoană are un motiv al existenței, care dă sens vieții, fără de care nu ar exista împlinire. Am observat că tocmai pierderea (presupusă) a sensului vieții este cea care duce la stres mental și care se manifestă apoi sub formă de boală în organism. Boala nu este rezultatul faptului că o persoană luptă pentru „viața" sa, ci mai degrabă că nu este capabilă să-și împlinească „sensul" vieții sau că și l-a pierdut.

De asemenea, adicția are de-a face cu împlinirea unui sens, nu cu viața în sine. Pe măsură ce stresul spiritual crește, omul devine tot mai dependent. Sensul vine întotdeauna înaintea vieții, ceea ce dovedește că spiritul este mai presus de trup și că oamenii preferă să renunțe mai degrabă la viață decât să nu își împlinească sensul.

Conform acestui lucru, piramida lui Maslow este construită invers. Ea este alcătuită în principal din nevoi fizice și doar în partea superioară sunt adăugate aspectele spirituale.1 În realitate, la baza piramidei nevoilor umane sunt, de fapt, nevoile spirituale și doar în plan secundar se află nevoile fizice. Într-adevăr, avem nevoie atât de cele fizice, cât și de cele spirituale, dar nevoile spirituale sunt mult mai importante decât nevoile corpului.

Deci, ce anume îi face pe oameni capabili să prețuiască sensul vieții mai mult decât viața însăși? Cine este forța călăuzitoare din om? Este creierul - adică trupul - sau spiritul?

4. Capacitățile spiritului le depășesc pe cele ale corpului

Trupul comunică cu spiritul, trimițându-i, prin intermediul nervilor, sentimente și emoții, care descriu o nevoie a corpului. Trebuie să răspundă spiritul la cererea corpului sau o poate refuza? Experiența ne arată că dacă spiritul nu dorește să facă un anumit lucru, indiferent de cât de multe și urgente sunt semnalele pe care le trimite corpul, el tot nu va satisface nevoia trupului. Spiritul este o entitate care nu poate fi forțată să acționeze.

Din funcțiile spiritului am reușit să aflu trei lucruri despre acesta:

  1. Un spirit este un sistem închis și nu poate fi controlat din exterior. El decide dacă reacționează la factorii externi;
  2. Un spirit nu se poate controla decât pe sine și face acest lucru din interior;
  3. Un spirit este întotdeauna activ, niciodată pasiv.

Capacitatea de a lua decizii este probabil cea mai evidentă diferență dintre un element fizic și unul spiritual. Elementul fizic nu poate spune „Nu", ci el se supune ordinelor care vin din exterior. O bucată de lemn nu se poate împotrivi atunci când cineva lucrează la ea. Corpul poate doar să reacționeze și să metabolizeze chimia. El reacționează în funcție de comenzile pe care le primește. Un spirit nu poate fi forțat să asculte de un ordin, ci acționează ca rezultat al propriei guvernări.

Prin urmare, capacitățile unui spirit sunt:

  1. de a acționa din proprie inițiativă;
  2. de a reacționa sau nu la un stimul extern.

Aceste capacități nu pot fi regăsite în materie.

Pentru a face un anumit lucru, spiritul trebuie să proceseze mai întâi informații. Dar el acționează pe cont propriu și reacționează atunci când vrea sau nu reacționează, refuzând impulsul extern. Astfel, spiritul are abilități diferite față de materie. De aceea, spiritul nu poate fi un produs al materiei.

Atunci când corpul cere hrană, spiritul poate împlini această nevoie. Cu toate acestea, spiritul poate să decidă să renunțe la hrană, chiar dacă primește un semnal urgent din partea corpului. Acesta este motivul pentru care o persoană poate intra într-o grevă a foamei care îi pune viața în pericol, pentru că satisfacerea unei nevoi spirituale este mai importantă decât nevoia de hrană.

Toate acestea arată că materia influențează spiritul, dar nu îl poate controla. Prin disconfort și durere, trupul poate da semnale negative către spirit, dar reacțiile fizice nu pot forța spiritul să se supună corpului (materiei).

Acest lucru arată clar că duhului nu i se poate ordona să facă ceva, așa cum este în cazul materiei. Întrucât spiritul se controlează din interior, el trebuie să verifice informațiile care îi sunt oferite pentru a vedea dacă acestea corespund nevoilor lui spirituale. Dacă ceea ce i se pune la dispoziție corespunde nevoilor, el preia și acționează în consecință. În caz contrar, nu acționează în conformitate cu ceea ce i se oferă. Spre deosebire de materie, spiritul are capacitatea de a spune „Nu".

Ca exemplu, ținta torturii este de a ajunge la spirit prin intermediul durerilor produse corpului. Spiritul simte și îndură distrugerea corpului, dar nici măcar acest proces nu poate forța duhul să acționeze. Mulți oameni care au fost torturați nu au renunțat niciodată la ceea ce credeau, indiferent cât de mare a fost tortura. Aceasta este o dovadă în plus că trebuie să existe două entități în om.

5. Gândurile spiritului controlează corpul

Deciziile luate sunt comenzi pentru creier, nu semnale sau cereri. Corpul, ca element fizic, trebuie să reacționeze la ceea ce vine din exterior. Nu are de ales. Mișcările mâinilor nu sunt altceva decât impulsuri, ordine din partea duhului pe care corpul le execută. Trupul nu poate spune „Nu" la aceste comenzi.

Folosind exemplul unui atac de panică, putem analiza interacțiunea dintre aceste două entități. Spiritul uman interpretează o situație ca pe un pericol care îi amenință viața. O secundă de spaimă determină organismul să elibereze o serie de hormoni, iar în milisecunde se modifică metabolismul întregului organism. Are corpul posibilitatea de a alege? Nu, el trebuie să reacționeze în modul în care este prestabilit. Chiar dacă panica se bazează pe o iluzie, reacția fizică este aceeași ca și când ar fi o situație reală. Uneori ai un coșmar și apoi te trezești ușurat și îți spui: „A fost doar un vis!". Reacția fizică este acolo, chiar dacă a fost un eveniment ireal. Acest lucru este valabil și pentru panica pe care ți-o creezi în mod voluntar prin vizionarea unor filme.

2Pentru ca spiritul să poată controla trupul prin gânduri, trebuie, conform legii naturii, să-i transmită acestuia impulsuri electrice. Fără ele, spiritul nu ar putea pune corpul în mișcare. Creierul nostru funcționează cu ajutorul curentului electric. Iar aceste impulsuri trebuie să vină de undeva. Creierul nu și le poate face singur. Acest lucru este demonstrat de diferența dintre o persoană vie și una moartă. Ce lipsește din creierul unei persoane moarte? Curentul electric. De ce lipsește? Cum ajunge el în cortexul cerebral? Cine declanșează impulsul electric în creier?

Pentru că este materie, creierul nu este capabil să genereze impulsul electric de care are nevoie să-și desfășoare activitatea.3 Dacă ar fi capabil să își furnizeze singur mijloacele prin care funcționează, ar fi o mașină cu mișcare perpetuă. Acest lucru ar anula însă legea fundamentală a dependenței și principiul canalului. Dacă ar fi capabil să-și genereze propriul curent, creierul ar funcționa diferit nu numai față de toate celelalte organe umane, ci și față de toate elementele observabile din univers.

Duhul este cel care declanșează impulsul curentului electric prin intermediul gândurilor și al deciziilor. Spiritul menține creierul „în activitate", ca să spunem așa. Electricitatea poate fi măsurată. Curentul electric nu este altceva decât acțiunea spiritului asupra creierului. De la sine, creierul nu poate genera impulsuri electrice, așa cum se poate observa în momentul decesului unei persoane. Conform legii naturii, persoana decedată dovedește că ființa umană vie trebuie să aibă un spirit.

Dovezile pentru existența unui spirit pot fi rezumate după cum urmează:

Fără spirit, noi, ca oameni, nu am avea:

  • activitate mentală;
  • nevoi spirituale;
  • percepții senzoriale (pipăit, văz, miros, gust, auz);
  • gânduri;
  • evaluare (alegere între „da" sau „nu");
  • responsabilitate;
  • morală;
  • spiritualitate;
  • posibilitatea de a mișca corpul.

Trupul fără spirit este mort. Astfel, inevitabil se pune întrebarea: Dacă materia nu poate genera spiritul, de unde vine spiritul?

  1. Maslow, A. H. (1943): O teorie a motivației umane. Psychological Review. 50 (4), S. 370-396. ↩

  2. Funcția respiratorie este, de asemenea, controlată de un proces chimic în prezența spiritului. Acest proces chimic funcționează doar atâta timp cât spiritul îl controlează, dar modul în care trebuie să funcționeze nu este o decizie a duhului. Spre deosebire de decizia privind consumul de alimente, respirația poate fi antrenată în mod impresionant, dar nu poate fi oprită în mod conștient și permanent. Prin urmare, controlul nu înseamnă doar a da comenzi organismului, ci și a menține procesele stabilite în organism într-un cadru definit. ↩

  3. Este vorba despre impulsuri complexe de control care traversează întregul corp din cortexul cerebral, nu despre alimentarea cu energie a creierului prin intermediul corpului însuși. ↩